Norme

Norma  din data 11 august 2003 privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile si compozitia mierii
Publicat : Monitorul Oficial partea I numarul 650 din 12 septembrie 2003

Emitent : Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului     Intra in vigoare : 12 septembrie 2003

ART. 1
(1) Prezentele norme se aplica produselor definite in ANEXA I la prezentele norme.
(2) Caracteristicile si compozitia produselor prevazute la alin. (1) sunt prevazute in ANEXA II la prezentele norme.
ART. 2
Normele generale privind etichetarea alimentelor se aplica in cazul produselor definite in ANEXA I, in urmatoarele conditii:
1. Termenul miere se aplica numai produsului definit in ANEXA I pct. 1 si este utilizat, in cazul comercializarii, pentru a desemna produsul respectiv.
2. Denumirile produselor incluse in ANEXA I pct. 2 si 3 se aplica numai produselor definite in ANEXA I si se utilizeaza, in cazul comercializarii, pentru a desemna produsele respective.
Aceste denumiri pot fi inlocuite cu denumirea simpla miere, cu exceptia mierii filtrate, a mierii in faguri, a mierii cu bucati de fagure sau a bucatilor de fagure in miere si a mierii destinate industriei:
a) in cazul mierii destinate industriei, cuvintele pentru gatit apar pe eticheta in imediata apropiere a denumirii produsului;
b) cu exceptia mierii filtrate sau a mierii destinate industriei, pe langa denumirea produselor se mai pot adauga informatii cu privire la:
- originea florala sau vegetala, daca produsul provine integral sau in principal din sursa indicata si prezinta caracteristicile organoleptice, fizico-chimice si microscopice ale sursei;
- originea regionala, teritoriala sau topografica, daca produsul provine integral din sursa indicata;
- criterii calitative specifice.
3. In cazul in care s-a utilizat mierea destinata industriei ca ingredient al unui produs alimentar mixt, termenul miere poate fi utilizat in denumirea produsului alimentar mixt in locul termenului miere destinata industriei, insa in lista ingredientelor se va utiliza termenul definit in ANEXA I pct. 3.
4. Pentru mierea importata, tara sau tarile de origine de unde s-a recoltat mierea sunt indicate pe eticheta.
Totusi, in cazul in care mierea provine din mai multe state membre ale Uniunii Europene sau tari terte, mentiunea respectiva se poate inlocui cu una dintre urmatoarele mentiuni, dupa caz:
- amestec de miere provenita din CE;
- amestec de miere provenita din spatiul extracomunitar;
- amestec de miere provenita din CE si spatiul extracomunitar.
ART. 3
In cazul mierii filtrate si al mierii destinate industriei, recipientele pentru mierea in vrac, ambalajele si documentele de comercializare precizeaza in mod clar denumirea integrala a produsului, conform anexei nr. I pct. 2.2 lit. f) si pct. 3.
ART. 4
Toate informatiile prezentate prin etichetare trebuie sa fie clare, lizibile si sa nu permita stergerea.
ART. 5
Metodele de analiza pentru verificarea compozitiei si caracteristicilor mierii sunt conforme cu cele din CODEX STAN 12-1981 Rev. 1 (1987) pentru miere si/sau cu cele din STAS 784/3-89 Miere de albine. Metode de analiza.

ANEXA 1
DENUMIREA, DESCRIEREA SI DEFINITIILE PRODUSELOR

1. Mierea este substanta naturala dulce produsa de albinele Apis mellifera din nectarul plantelor sau din secretiile sectiunilor vii ale plantelor ori din excretiile, pe sectiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hranesc prin suctiune din plante si pe care albinele le colecteaza, le transforma, combinandu-le cu substante proprii specifice, le aduna, le deshidrateaza, le depoziteaza si le lasa in faguri pentru a se matura.
2. Principalele tipuri de miere sunt urmatoarele:
2.1. in functie de origine:
a) miere din inflorescenta sau miere din nectar – mierea obtinuta din nectarul plantelor;
b) miere din secretie zaharoasa – mierea obtinuta in special din excretiile insectelor care se hranesc prin suctiune din plante (Hemiptera) pe sectiunile vii ale plantelor sau din secretiile sectiunilor vii ale plantelor;
2.2. in functie de modul de producere si/sau de prezentare:
a) miere in fagure – mierea depozitata de albine in celulele fagurilor fara larve (puieti), nou-construiti, sau pe peretii subtiri ai structurii fagurelui, obtinuta numai din ceara de albine si vanduta in faguri intregi capaciti sau in sectiuni de astfel de faguri;
b) miere cu bucati de fagure sau bucati de fagure in miere – mierea care contine una sau mai multe bucati de fagure;
c) miere scursa – mierea obtinuta prin drenarea fagurilor fara larve (puieti) deschisi (decapaciti);
d) miere extrasa – mierea obtinuta prin centrifugarea fagurilor fara larve (puieti) deschisi (decapaciti);
e) miere presata – mierea obtinuta prin presarea fagurilor fara larve (puieti), cu sau fara incalzire moderata la o temperatura de maximum 45°C;
f) miere filtrata – mierea obtinuta prin indepartarea materiilor straine organice si anorganice, ceea ce duce la indepartarea, in mod semnificativ, a polenului.
3. Mierea destinata industriei – mierea:
a) care este adecvata pentru utilizare industriala sau ca ingredient in alte alimente care sunt ulterior procesate; si
b) care poate:
- sa prezinte un gust ori miros strain; sau
- sa fi inceput sa fermenteze ori sa fi fermentat; sau
- sa fi fost supraincalzita.

ANEXA 2
CARACTERISTICILE SI COMPOZITIA MIERII

1. Mierea contine diferite tipuri de zaharuri, in special fructoza si glucoza, si alte substante, precum acizi organici, enzime si particule solide provenite din timpul colectarii mierii.
- Culoarea mierii variaza de la tipul de miere aproape incolor pana la cel maro inchis.
- Consistenta poate sa fie fluida, vascoasa sau partial ori integral cristalizata.
- Gustul si aroma variaza in functie de planta de origine.
2. In cazul in care se introduce pe piata ca miere sau cand se utilizeaza in orice produs destinat consumului uman, se interzice adaugarea in miere a oricarui ingredient alimentar, inclusiv a aditivilor alimentari, sau orice alt adaos cu exceptia mierii.
Mierea nu trebuie sa contina, pe cat posibil, materii organice sau anorganice straine compozitiei sale. Cu exceptia pct. 3 din ANEXA I la norme, mierea nu trebuie sa prezinte gusturi sau arome straine, nu trebuie sa fie in proces de fermentare, sa prezinte aciditate modificata artificial ori sa fi fost supusa unui procedeu de incalzire, astfel incat enzimele naturale sa fi fost fie distruse, fie inactivate in mod semnificativ.
3. Fara a se aduce prejudicii prevederilor pct. 2.2 lit. f) din ANEXA I la norme, nu se poate indeparta polenul sau un alt element constitutiv al mierii, cu exceptia cazului in care acest lucru nu poate fi evitat in momentul indepartarii materiilor straine organice sau anorganice.
4. In cazul in care se introduce pe piata ca miere sau cand se utilizeaza in orice produs destinat consumului uman, mierea trebuie sa indeplineasca urmatoarele caracteristici privind compozitia:
4.1. Continutul in zaharuri
4.1.1. Continutul de fructoza si glucoza (suma celor doua)
- mierea din inflorescenta                                                                               minimum 60g/100g
- mierea din secretie zaharoasa, amestecuri de miere                               minimum 45g/100g
din secretie zaharoasa si miere din inflorescenta
4.1.2. Continutul de zaharoza
- in general                                                                                                         maximum 5g/100g
- salcam fals (Robinia pseudoacacia), lucerna                                             maximum 10g/100g
(Medicago sativa), Menzies Banksia (Banksia menziesii), French honeysuckle (Hedysarum), eucalipt (Eucalyptus camadulensis), leatherwood (Eucryphia lucida, Eucryphia milliganii), Citrus sp.
- lavanda (Lavandula sp.), limba-mielului (Borago officinalis)                 maximum 15g/100g
4.2. Umiditate
- in general                                                                                                                 maximum 20%
- iarba-neagra (Calluna) si mierea destinata                                                        maximum 23%
industriei alimentare in general
- mierea destinata industriei, obtinuta din iarba-neagra (Calluna)                   maximum 25%
4.3. Continutul de substante insolubile in apa
- in general                                                                                                      maximum 0,1g/100g
- miere presata                                                                                               maximum 0,5g/100g
4.4. Conductivitate electrica
- mierea care nu este enumerata mai jos si amestecuri                         maximum 0,8 mS/cm
ale acestor tipuri de miere
- mierea din secretie zaharoasa si mierea de castane, precum                  maximum 0,8 mS/cm si amestecuri ale acestora, cu exceptia celor enumerate mai jos
- exceptii: capsun (Arbustus unedo), bell heather (Erica), eucalipt, tei (Tilia sp.), iarba-neagra (Calluna vulgaris), manuka sau jelly bush (Leptospermum), arborele de ceai (Melaleuca sp.)
4.5. Aciditate libera
- in general                                                                                         maximum 50 miliechivalenti
acid la 1.000 grame
- mierea destinata industriei                                                           maximum 80 miliechivalenti
acid la 1.000 grame
4.6. Activitate diastazica si continut
de hidroximetilfurfural (HMF) determinat dupa procesare si amestecare
a) Activitate diastazica (scara Schade)
- in general, cu exceptia mierii destinate industriei                                                   minimum 8
- tipuri de miere cu continut scazut de enzime naturale                                           minimum 3
(de exemplu mierea de citrice) si cu un continut de HMF de maximum 15 mg/kg
b) Continut de HMF
- in general, cu exceptia mierii destinate industriei                                   maximum 40 mg/kg
[sub rezerva prevederilor lit. a) a doua liniuta]
- tipuri de miere cu origine declarata din regiuni                                       maximum 80 mg/kg
cu clima tropicala si amestecuri de astfel de tipuri de miere

Acest articol a fost publicat în legislatie și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.